Agenția de Investiții din Moldova își propune ca în anul 2021 să lanseze, alături de Cabinetul de consultanță OUEST-EST din Paris, un proiect economic de anvergură internațională, al cărui scop îl constituie identificarea activităților în domeniile de interes comun prin stabilirea unor parteneriate strategice și profitabile, contribuind totodată la solidificarea relațiilor comerciale franco-moldave.
Doamna Rodica Verbeniuc, Directorul general al Agenției de Investiții, susține că extinderea relațiilor de cooperare cu asociațiile din Franța ar reprezenta o adevărată îmbunătățire pentru economia ambelor țări, fortificându-se raportul import-export. Așadar, prin intermediul acestui demers, se urmărește atragerea investitorilor francezi pe piața Republicii Moldova și promovarea exportului pe teritoriul Hexagonului.
Cabinetul de consultanță OUEST-EST este un operator principal în realizarea de contacte directe între țările din Europa de Vest și Est și facilitează accesul la piața franceză, punând accentul pe export, investiții și parteneriate. Doamna Angela Golovco, asociată și consultant în dezvoltarea internațională, susține ideea de parteneriat între Republica Moldova și Franța, susținând procesul de stabilire a unor parteneriate strategice și de durată.
Sursa => https://invest.gov.md/ro/news/agen-ia-de-investi-ii-i-extinde-aria-de-colaborare-n-export-i-investi-ii-n-fran-a-n-parteneriat-cu-cabinetul-de-consultan-ouest-est-din-paris